ianuarie 16

Cum să te simți puternic în fața avalanșei informaționale?

Management

0  comments

Te salut,

Înaintea formării obiceiului de a-ți capta sistematic ideile și informațiile aveai provocarea că le uitai, iar acum te-ai trezit dintr-o dată cu prea multe.

Dacă vrei eficiență în prelucrarea lor, ar fi indicat să-ți fie clare misiunea, viziunea și valorile personale și să ai un sistem de time management și organizare.

Ar fi benefic să prelucrezi aceste informații zilnic sau cel mult săptămânal, fiindcă altfel se adună prea multe și o să îți fie greu să te descurci cu ele.

Colectează toate informațiile fizice (post-it-uri, mostre, reclame, pagini de revistă, etc.) într-un singur loc, de exemplu într-o cutie sau o tăviță de pe biroul tău.

Pentru cele electronice (note, notițe vocale, fotografii, etc.) fă-ți o hartă mentală sau o listă a locului în care se află, pentru a putea bifa apoi că ai trecut prin fiecare.

Acum este momentul să faci ordine. Ia fiecare entitate informațională și repartizeaz-o în sistem, astfel:

  • Dacă este o activitate cu dată sau chiar cu interval orar clar, trece-o direct în agendă
  • Dacă este o acțiune pe care nu știi când o să o desfășori, pune-o în lista de activități
  • Dacă este o activitate legată de un anumit proiect, atașeaz-o la proiectul de care aparține
  • Dacă este o informație care crezi că-ți va fi utilă la activitățile în desfășurare sau la cele viitoare, pune-o în zona de resurse a sistemului sau la proiectul de care aparține
  • Dacă este o idee care a ieșit din actualitate dar s-ar putea să-ți fie vreodată de folos, trimite-o în zona de arhive a sistemului

Aceste activități sunt valoroase indiferent dacă lucrezi digital, pe hârtie sau mixt.

Repetarea lor periodică îți va da senzația de putere în fața avalanșei de informații care vin mereu către tine.

Idei despre cum să-ți creezi un sistem de time management și organizare eficient o să-ți mai ofer în viitor, dar acum te îndemn să treci la acțiune și să faci ordine în informațiile pe care le-ai adunat.

Fă-o cu încredere, pentru că practica va fi cel mai bun trainer al tău.

Spor!

About the author 

Eliade Rotariu

You may also like

Din cauză de BOSS – Inducția angajaților din firma ta

Din cauză de BOSS – Inducția angajaților din firma ta

Copilul, joaca și businessul

Copilul, joaca și businessul

Calea de la STIU la FAC – 3 Pasi simpli prin care sa eviti amanarea

Calea de la STIU la FAC – 3 Pasi simpli prin care sa eviti amanarea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Subscribe to our newsletter now!